Momente trăite de echipa ERASMUS + a Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” Dej la Lagărul nazist de concentrare de la Majdanek, Lublin, Polonia
În perioada 19-24 octombrie 2021, în orașul Lublin din Polonia, are loc reuniunea participanților la proiectul ”Developing educational techniques starting from regional context/ Să dezvoltăm tehnicile educaționale pronind de la contextul regional” 2019-1-RO01-KA201-063189, proiect coordonat de Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Dej. Alături de România și Polonia, mai participă și școli din Turcia/Istanbul, Turcia/Mercin, Italia/Sicilia, Bulgaria/Sofia.
Echipa Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” este formată din profesor Cristina Dascălu, director adjunct, profesor Diana Rafa, coordonator al proiectului, profesor Mihaela Sălătioan și profesor Adrian Baciu, membrii în echipa de implementare și elevii: Mădălina Nemeti și Iasmina Măgurean din clasa a VIII-a A, Tudor Ciceu din clasa a VIII-a C și Ștefania Feșteu din clasa a VI-a A.
Liceul: XXVII Liceum Ogolnoksztalcace im. Zeslancow Sybiru w Lublinie a propus pentru a doua zi a reuniunii din proiectul ”Developing educational techniques starting from regional context” o activitate de învățare despre toleranță, diversitate și acceptare, pornind de la istoria orașului Lublin. Participanții au fost informați despre destinul unui băiețel, care a dispărut la Majdanek și au fost invitați să-i scrie o scrisoare, care va fi prezentată la o expoziție publică în luna aprilie 2022 în centrul orașului Lublin, cu prilejul comemorării victimelor Holocaustului. Inițiativa a fost una de mare impact în rândul tinerilor, aceștia având șansa să se identifice cu un copil de vârsta lor, să afle povestea lui și să transmită mesajul lor de respect și considerație pentru suferințele nedrepte la care a fost supus. Momentul citirii scrisorilor redă sentimentul de speranță într-un viitor fără nedreptăți, unde diversitatea și toleranța sunt firești pentru toți.
Evenimentele istorice majore ale secolului douăzeci au lăsat în urma lor trăiri, tragedii, speranțe de multe ori frânte, dar și lecții care trebuie transmise din generație în generație, pentru că acestea reprezintă moștenirea culturală a spațiului european.
Al doilea război mondial a însemnat pentru locuitorii din orașul Lublin din Polonia, un moment de mari încercări. După ocuparea nazistă, care a început în anul 1939, represaliile asupra populației civile au început. Soarta tuturor locuitorilor atârna de un fir de păr, în timp ce o comunitate întreagă, care forma 45% din populația unui oraș care pe atunci număra 120 000 locuitori, a primit un destin implacabil, nedrept, cumplit și înfiorător. Trecerea de la viața în ghetouri înconjurate cu sârmă ghimpată, la internarea forțată în lagăre de concentrare a fost iminentă. În suburbia orașului Lublin, foarte aproape de oraș, pe locul numit Majdanek a fost înființat al doilea lagăr de concentrare, ca mărime, de pe teritoriul Poloniei. Peste 200 000 de oameni de toate vârstele, dintre care, desigur, mulți evrei, dar și prizonieiri de război ruși, ucrainieni, lituanieni și polonezi au fost trimiși în lagărul de concentrare. Toate ”facilitățile” pe care le vezi în documentare, de la punctele de triaj, la camerele de gazare, de la hambarele insalubre pentru deținuți, la crematoriul imens cu o capacitate de procesare de 1000 de cadavre pe zi, alcătuiesc tabloul macabru al unei ”mașinării” menite să aducă moartea, pentru a face loc unui viitor strălucit al civilizației omenești. E greu de înțeles astăzi, cum nu se punea la îndoială perfecțiunea unei societăți care condamnă oameni pentru varii motive: apartenență de un grup etnic, opinii politice sau pentru că și-au apărat țara.
Din fericire, Majdanek este astăzi un loc vizitat, mii de oameni vin să învețe lecția despre greșelile trecutului, despre imoralitatea condamnării pe criterii arbitrare, mai ale pe cel etnic. Pe locul unde demult, îngerul morții trona asupra așezărilor și asupra nefericiților ale căror destine au fost mutilate sau curmate timp de trei ani de zile, se ridică astăzi un grup statuar de dimensiuni enorme care să aducă un omagiu sutelor de mii de persoane, care fără voie i-au trecut pragul. Calea de acces spre Majdanec are un monument cu o poartă mică sub un bloc emorm de piatră. Acesta simbolizează speranța firavă a celor ”internați” că, într-o zi, vor fi din nou liberi. În celălalt capăt al așezământului se află o cupolă mausoleu care acoperă cenușa celor incinerați, iar acoperișul cupolei semnifică faptul că acolo speranța nu mai există. Inscripția de pe acoperișul cupolei amintește generațiilor viitoare despre faptul că niciodată nu trebuie să mai repete ororile trecutului.
Locul este animat de zeci de grupuri de vizitatori interesați, de autocare întregi de turiști dornici să afle adevărul istoric și mai ales de copii care aduc speranța chiar și lângă monumentul care comemorează pieirea acesteia, pentru miile de morți.
Să nu mai repetăm greșelile trecutului!
Diana Rafa, coordonator proiect