În contextul aniversării a 160 ani de la Unirea Principatelor Române – actul istoric care a consfințit momentul inițial al formării României ca stat național, la Cercul Militar din Municipiul Focșani va avea loc, astăzi, 24 ianuarie 2019, de la ora 12.00, ședința solemnă a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene […]
Etichetă: consilii judetene
Aleșii locali vor o nouă lege a achizițiilor publice
Preşedinții de Consilii Județene spun că este necesară o nouă lege privind achiziţiile publice în România, legislaţia actuală fiind greoaie în promovarea proiectelor care presupun absorbţia de fonduri europene. „Aşteptăm de la Guvern o simplificare categorică a procedurilor, în aşa fel încât să nu mai avem piedici în ceea ce […]
După ce au mărit salariile în administrație, consiliile județene cer bani de la Guvern
Un sfert din consiliile județene au solicitat Guvernului, până la sfârșitul anului trecut, fonduri suplimentare pentru plata salariilor, după ce primăriile au primit libertatea de a le majora, iar multe dintre acestea și-au tocat bugetele cu aceste majorări. Un document oficial indică faptul că direcția de specialitate din cadrul Ministerului […]
Fonduri pentru premierea olimpicilor din judeţul Cluj
Social-democraţii din Camera Deputaţilor au îndreptat marţi, 11 aprilie, o nedreptate care li se făcea elevilor merituoşi la învăţătură proveniţi din localităţi mai sărace, în special din mediul rural, se arată într-un comunicat de presă primit de la deputatul PSD, Cornel Itu. Astfel, Camera Deputaţilor a adoptat, prin vot final, […]




