Miercuri, 12 iulie, în Biserica Spitalului Municipal Dej, cu hramul „Sfinților Doctori fără de arginți și făcători de minuni Cosma și Damian”, credincioșii au participat la o slujbă religioasă dedicată cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos, săvârșită de părintele paroh Pavel Pop, Maica Domnului Prodromița […]
Etichetă: icoană
Pelerinaj și Hram la Nicula. Programul slujbelor.
Cu multă credință, mii de pelerini își vor îndrepta și în acest an pașii spre Mănăstirea Nicula la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului. Cu acest prilej, părinții Mânăstirii Nicula au pregătit un program religios bogat prin prezența a numeroși diaconi și preoti, la care se adaugă câțiva arhierei, membri […]
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos
Marți, 12 iulie, în Biserica Spitalului Municipal Dej, cu hramul „Sfinților Doctori fără de arginți și făcători de minuni Cosma și Damian, din Asia” credincioșii ortodocși, au participat la o slujbă religioasă dedicată cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul […]



