Aplicarea ordinului privind recalcularea prețurilor la medicamentele de bază a fost amânată până la 1 noiembrie, anunţă Ministerul Sănătăţii. Motivul este asigurarea accesului pacienţilor la medicamente, în contextul întârzierii procedurilor. România trebuie să recalculeze prețurile medicamentelor pe bază anuală conform Ordinului 75/2009. Din cauza unor întârzieri anterioare mandatului său și […]
Etichetă: medicamente
Este ilegal ca, în perioada internării, un pacient să-şi cumpere medicamente
Preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a declarat că nu este legal ca, în perioada internării, un pacient să fie trimis să îşi cumpere medicamente sau să îşi plătească investigaţiile, informează AGERPRES. Potrivit președintelui CNAS, în cazul în care totuși s-a întâmplat acest lucru, iar pacientul […]
Medicamentele ieftine dispar încet, încet, din farmacii!
Peste 2.000 de medicamente cu preţuri accesibile au dispărut deja de pe piaţă în ultimii ani, dintre care 700 numai în 2015, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragoş Damian, informează AGERPRES. „APMGR anunţă că, din cauza cadrului fiscal şi […]