Corina Crețu: România a atras 0% fonduri europene

Corina Crețu: România a atras 0% fonduri europene

Comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu, a declarat miercuri, că este foarte îngrijorat că România are o rată de absorbție 0% a fondurilor europene pe exercițiul financiar 2014-2020.

Corina Crețu

„Îngrijorările există de la începutul exerciţiului financiar 2014-2020. Ne aflăm în martie 2017. Avem 0% absorbţie europeană pentru aceste 23 de miliarde (de euro, n.r.) pe care România le are la dispoziţie“, a declarat comisarul european, la finalul întâlnirii de la Parlament cu membrii comisiilor reunite pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor şi Senat. „În principal, ne preocupă ca instituţiile de management şi control să fie cât mai curând acreditate, pentru că numai astfel România poate trimite facturi şi noi putem plăti facturi. Mă interesează şi voi încerca să aflu de ce merge aşa de încet rata de contractare, pentru că sunt şi alte state, de pildă, care nu au încă acreditate aceste instituţii, dar Irlanda, de exemplu, a contractat 80% din suma pentru 2014-2020. În România, media de contractare este de 5%. Pentru mine, indicatorii principali sunt rata de contractare şi cât se plăteşte pe teren pentru beneficiari. Acestea vor fi principalele teme de discuţie cu Guvernul“, a mai spus Corina Creţu.

Dacă ne uităm la ceea ce raportează Ministerul Finanțelor, situația se prezintă diferit. Pentru exercițiul financiar 2014-2020, România a primit de la bugetul UE 3,48 miliarde de euro până la 30 noiembrie 2016. 48,5 milioane de euro au fost atrase în 2014; 945,1 milioane de euro în 2015; iar în 2016, fără luna decembrie, s-au atras 2,49 miliarde de euro.

Corina Crețu susține că toate guvernele întâmpină greutăți în accesarea fondurilor. „Este o politică complicată, deci nu aş arăta cu degetul. Cred că trebuie să lucrăm împreună, să rezolvăm aceste lucruri“, a spus comisarul european. Conform Corinei Crețu, în doi ani au fost peste 200 de întâlniri cu reprezentanţii Guvernului. „Vorbesc la nivel tehnic şi al Comisiei Europene, tocmai pentru că am creat acest grup pentru o mai bună implementare care include cele opt state membre care au avut întârzieri masive la momentul învestirii mele şi am detaşat cei mai buni experţi care sunt pe teren aproape la două săptămâni, în diferite ministere. Deci, din acest punct de vedere, cred că lucrăm foarte bine să îmbunătăţim capacitatea administrativă şi să recuperăm întârzierile“, a adăugat Corina Creţu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*