Ardeiul iute, o farmacie… picantă!

Istoria ardeilor iuţi începe cu 6-7.000 de ani în urmă, în America de Sud, unde străvechile populaţii de pe actualul teritoriu al Braziliei, Columbiei şi Mexicului îi cultivau ca legume-condi­mente.
Primele seminţe au fost aduse în Spania, de un medic care l-a însoţit, în expediţiile sale, pe Cris­tofor Columb. Ele au fost cultivate în gră­dinile regale, de unde s-au răspândit, treptat, în întreaga Europă. Ardeiul iute a înlocuit în mare măsură piperul, care era adus cu mari sa­cri­ficii din Asia, având un preţ uriaş. Mai picanţi decât piperul, uşor de cultivat în clima tem­perată din Europa, ardeii iuţi au fost adop­taţi rapid de europeni şi apoi de către asiatici, care s-au perfecţionat în cultura lor. În prezent, sunt cunoscute câteva sute de varietăţi de ardei iuţi, de la cei mai moderaţi ca gust şi de dimen­siuni mari, la cei mai mici decât o unghie şi care au o asemenea iuţeală, încât aproape că nu pot fi consumaţi decât în cantităţi infime. Însă toate soiurile de ardei iuţi fac parte din aceeaşi specie cu ceilalţi ardei, având aceeaşi „amprentă” genetică şi aceeaşi denumire ştiin­ţifică: Capsicum annum.

În Ţările Române, ardeii iuţi au fost aduşi cu aproape două secole în urmă, fiind adoptaţi cu atât de mult entuziasm, încât au primit nenumărate denumiri popu­lare: pipăruşi, chipăruşi, ciuşcă, paprică, ţuşcă etc. Mai mult, pentru o perioadă lungă de timp, România a fost unul dintre cei mai mari producători mon­diali de ardei iute, întrecând chiar şi ţările latino-americane, unde cultura acestuia are o tra­diţie milenară.

O farmacie picantă…

Există mai mult de douăzeci de substanţe terapeu­tic active în ardeii iuţi, însă de departe cea mai impor­tantă este capsicina, care le dă şi gustul picant-arzător intens. Puternic stimulent al circulaţiei sanguine, ea reglează reacţiile sistemului imunitar, interacţionează cu substanţele care determină inflamaţia articulaţiilor sau apariţia proceselor degenerative în organism. Apoi, ardeii iuţi sunt bogaţi în câţiva nutrienţi extrem de importanţi, cum ar fi vitamina C (prima oară a fost extrasă din ardeiul iute), vitamina A, vitamina E, vita­minele B2 şi B3. În funcţie de culoare, compoziţia chimică şi proprietăţile ardeilor pot diferi. Cei verzi, de pildă, sunt mai bogaţi în vitamina K, care ajută la cicatrizarea mai rapidă a rănilor şi previne cancerul; ardeii iuţi galbeni conţin cantităţi mai mari de vita­mina A, care întăreşte membrana celulară, prevenind astfel infecţiile; ardeii iuţi roşii sau cu nuanţe de por­to­caliu sunt bogaţi în licopen, o substanţă antican­ce­rigenă şi cu efecte de reîntinerire, prezentă şi în tomate.Dar, indiferent de culoarea lor, pen­tru a fi activi din punct de vedere tera­peutic, ardeii iuţi trebuie să fie, în primul rând, extrem de…. iuţi, adică să conţină mari cantităţi de capsicină, care are o mulţime de apli­caţii terapeu­tice.

Ardeii iuţi proaspeţi

Este forma de administrare cea mai des folo­sită, întrucât este şi cea mai la îndemână şi per­mite o asimilare destul de bună a principiilor active. Ardeii iuţi proaspeţi se spală şi se consumă în timpul mesei, fără seminţe. Cel mai important principiu activ din ardeii iuţi, capsicina, se găseş­te în proporţie de doar 10% în pulpa ardeiului, şi restul de 90% în seminţe. Totuşi, consumul de se­minţe este contraindicat, întrucât acestea nu pot fi digerate şi vor parcurge tot tractul di­gestiv intacte, producând leziuni ale mucoaselor, iritaţii puternice, mergând până la rănirea pereţilor intestinali sau rec­tali, ceea ce poate conduce la in­sta­larea unor afecţiuni grave.

Doza zilnică de ardei iute va­riază de la o persoană la alta, pu­tând merge de la un minim de 1,5 grame de trei ori pe zi, până la 5 grame de trei ori pe zi. În ţări cum ar fi Ungaria, Mexic sau Thailan­da­, cantităţi de 50-100 (!) grame de ardei iute sunt consumate zil­nic, de un singur individ, desigur „an­trenat” în acest sens, fără a pro­voca reacţii adverse. Totuşi, mai ales dacă nu sunteţi obişnuiţi cu iuţeala din ardei, consumaţi la început cantităţi mici, crescând progresiv doza, dacă nu apar feno­mene neplăcute. În principiu, o cură de ardei iuţi trebuie să dureze măcar 30 de zile, urmate de un minim de 15 zile de pauză.

Tinctura de ardei iute

Valorifică bine potenţialul terapeutic al semin­ţelor, care altfel nu pot fi consumate. Treizeci de grame de ardei proaspeţi foarte iuţi (trebuie gustaţi înainte!) se toacă fin, apoi se pun într-un borcan cu capac filetat, adăugându-se deasupra jumătate de pahar (100 ml) de apă şi altă jumătate de pahar de alcool ali­mentar de 90 de grade. Se închide ermetic bor­canul şi se lasă preparatul la macerat vreme de 10 zile, după care se filtrează, iar tinctura obţinută se trage în sticluţe mici, închise la culoare. Din această tinc­tură se iau câte 30-50 de picături, în miere sau în apă, de 3-6 ori pe zi. Extern, se pun com­prese cu tinctură de ardei iute în caz de nevralgii, dureri reumatice, migrene etc.

Unguentul de ardei iute

 Se prepară la nivel industrial, pentru că necesită folosirea unor extracte standardizate în capsicină, care nu pot fi obţinute casnic. Căutaţi unguentele cu ardei iute care nu conţin parabeni şi în care această plantă este asociată cu camforul. Combinaţia: ardei iute + camfor este cea mai puternică pentru uz extern, întrucât cele două ingrediente se potenţează şi se co­rectează reciproc, având puternice efecte antireu­ma­tice, antinevralgice, de stimulare a circulaţiei etc.

Tratamente cu ardei iuţi

Dureri de gât (faringită), guturai (rinită acută), infecţii gripale în general – se iau câte 30 de picături de tinctură de ardei, diluată în puţină apă, de 4-6 ori pe zi. De asemenea, se poate con­suma şi ardei iute ca atare, de preferinţă de cu­loare roşie, câte 5-10 grame pe parcursul unei zile. Tinctura de ardei iute stimulează puternic circulaţia sanguină la nivelul gâtului, al nasului şi al sinusurilor, activând în acelaşi timp imunitatea locală. Consumat ca atare, ardeiul iute fluidifiază rapid secreţiile nazale, având un efect drenor. În plus, ardeiul iute de culoare roşie, prin conţinutul de vitamina A şi licopen, men­ţine sănătatea epiteliilor de la nivelul nasului, gâtului, arborelui bronşic, aceste epitelii fiind ca o barieră în faţa infecţiilor gripale.

Indigestie – se consumă ardei iute, minim 3-4 grame la fiecare masă. Ardeiul iute stimulează pro­ducţia de sucuri gastrice şi îmbunătăţeşte peristal­tismul gastro-intestinal. De asemenea, îmbunătăţeşte absorbţia substanţelor nutritive. Acest tratament sim­plu este recomandat persoanelor cu „digestia leneşă”, fiind foarte util inclusiv persoanelor în vârstă care se confruntă cu această problemă.

Rinită şi sinuzită (in­clusiv formele croni­ce) – se consumă câte 5-15 grame de ardei iute pe zi, în cure de 15 zile. În plus, se pun comprese cu tinctură de ardei iute diluată cu apă pe frunte, care se ţin doar câteva minute, pentru a nu produce arsuri pe piele (se fac trei asemenea apli­caţii pe zi). Acest tratament simplu drenează puternic secreţiile, decongestionând sinusurile şi căile nazale, are efecte antibacteriene intense, combătând infecţia eficient.

Diabet – într-un studiu publicat în „American Journal of Clinical Nutrition”, o echipă de cerce­tători australieni arată că o cantitate de 3-5 grame de ardei iute, consumată în timpul mesei, reduce secreţia excesivă de insulină, una din fazele precursoare ale diabetului de tip II. Iată de ce cercetătorii australieni consideră că ardeii iuţi, consumaţi în timpul mesei, sunt un excelent mijloc de prevenire a diabetului de tip II. Ei recomandă consumul de ardei iute, chiar şi în cantităţi mici, la fiecare masă, chiar dacă această masă este mai puţin consistentă.

Dureri reumatice – se pun, de două ori pe zi, comprese cu tinctură de ardei iute, care se ţin câte 20 de minute pe locul afectat. Ca alternativă, se poate folosi şi uleiul de ardei iute, cu care se ung zonele afectate, de 2-3 ori pe zi. Tratamentul se face 15-21 de zile şi reduce simţitor durerile reu­matice, printr-un mecanism neuro­chimic care este încă în curs de cercetare. Merită însă menţio­nat că, deşi la mulţi pacienţi ar­de­iul iute „ia durerile cu mâna”, el nu îmbunătăţeşte mobilita­tea articulară şi nici funcţio­nalitatea membrului afectat de reu­matism.

Degerături – un studiu făcut pe pacienţii cu degerături de gravitate mică şi medie a arătat că aplicarea, de trei ori pe zi, a ule­iului de ardei iute pe zonele afectate reduce la maxim 10 zile timpul de vindecare, faţă de 14-20 zile, pe zonele netratate. Explicaţia acestor rezultate este intensificarea circulaţiei sânge­lui şi a proceselor trofice la nivelul pielii, induse de capsicina din ardeiul iute.

Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul intern cu ardei

Ardeii iuţi nu se administrează intern, în caz de: fisuri anale, fistule anale, hemoroizi sângerânzi, intervenţii chirurgicale recente pe tubul digestiv, colon iritabil. De asemenea, sunt contraindicaţi în timpul episoadelor febrile severe.
În cazurile de gastrită sau de ulcer, se vor admi­nistra cu prudenţă, mai ales în timpul crizelor, la unii pacienţi putând cataliza vindecări, practic, mira­culoase, dar la alţi pacienţi, cu alte predispoziţii con­stituţionale, putând să agraveze aceste afecţiuni.
Ardeii iuţi nu se administrează persoanelor care iau anticoagulante, pentru că pot potenţa excesiv efectul acestora.

Mai mult despre acest subiect pe: http://goo.gl/jdOwSX