Internauţii pot vizita Palatul Parlamentului!

Internauţii pot vizita Palatul Parlamentului!

palatul.parlamentuluiÎncepând cu data de 21 ianuarie, clădirea Palatului Parlamentului din București poate fi vizitată pe platforma Google Cultural Institute, prin intermediul imaginilor Street View, de orice persoană de pe glob conectată la internet: https://www.google.com/culturalinstitute/collection/camera-deputatilor?projectId=historic-moments

Palatul Parlamentului (Casa Poporului) este una dintre cele mai mari clădiri din lume, mai multe spaţii din interiorul acestuia fiind acum disponibile într-un tur virtual care cuprinde câteva dintre cele mai frumoase săli: „Nicolae Iorga”, „Unirii”, „Take Ionescu” şi „Al. I. Cuza”.

Totodată, utilizatorii pot vizita Muzeul Parlamentului şi pot admira o serie de obiecte de artă din colecția Palatului Parlamentului. Au fost digitalizate 150 de opere semnate de artiști precum Nicolae Grigorescu (Țărancă cu doniță si copil), Octav Băncilă (Băiatul cu ghitara) sau Corneliu Baba (Un arlechin).
Alături de Casa Poporului, pe Google Cultural Institute au fost adăugate noi colecții de la Muzeul Național Brukenthal, Camera Arhitecților din România, Fundația ADEPT Transilvania şi Asociația Wassertalbahn (Mocănița de pe Valea Vaserului).

Adăugarea colecțiilor din România este parte a unei lansări mai ample făcută de Google Cultural Institute şi care cuprinde noi expoziții din 100 de muzee din întreaga lume. Printre altele, faimoasa rotondă din Muzeul Guggenheim din New York, ea însăşi o operă de artă în sine.

Acum 5 ani, pe 1 februarie, Google Cultural Institute se lansa cu 17 muzee partenere şi câteva sute de opere de arta disponibile vizitatorilor online. Cu aceasta actualizare, Google Cultural Institute ajunge la peste 1000 de instituții culturale partenere din întreaga lume.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*