Institutul „Matei Balş” este dotat cu toate kit-urile pentru diagnosticarea coronavirsului

Institutul „Matei Balş” este dotat cu toate kit-urile pentru diagnosticarea coronavirsului

Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” este dotat cu toate kit-urile necesare diagnosticării rapide a infecţiilor cu coronavirus, în România nefiind confirmat niciun caz de îmbolnăvire cu acest virus, a anunţat Ministerul Sănătăţii (MS).

Joi, la sediul Ministerului Sănătăţii, a avut loc o nouă întâlnire a Comitetului interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus, format din specialişti. S-a discutat despre stadiul situaţiei la nivel mondial a infecţiilor cu coronavirus.

„Specialiştii în boli infecţioase şi microbiologie au explicat că, deşi numărul cazurilor de infecţii cu coronavirus confirmate este în creştere deoarece a crescut şi capacitatea de diagnosticare, mortalitatea a scăzut sub 2%”, conform MS.

În acest context, se păstrează aceleaşi măsuri stabilite aeroporturi, cât şi pentru unităţile medicale sanitare desemnate pentru preluarea şi tratarea eventualelor cazuri.

„În prezent, Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş este dotat cu toate kit-urile necesare diagnosticării rapide a infecţiilor de acest tip. În România nu s-a confirmat niciun caz de infecţie cu coronavirus”, menţionează sursa citată.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*