Sunt dintre aceia pentru care a mânca este un act de cultură. Am spus-o întotdeauna că în fiecare fărâmă de mâncare pe care o ducem la gură în vârful furculiței, în fiecare sorbitură de zeamă stă ascuns sâmburele câte unei istorii.
Una care, dacă-ți vei dori s-o cunoști, îți va provoca mai mult decât delicii gustative. Și poate nu-i o întâmplare că, la noi, primii care au scris cărți de bucate au fost cărturarii și, în general, oamenii dedicați cuvântului – prin asta aducând eu laolaltă și scriitorii, și librarii, și tipografii, și pedagogii, și editorii, și jurnaliștii, folcloriștii ș.a.
Dacă facem o trecere în revistă a celor care, de la 1841 încoace, timp de câteva decenii, își așază numele pe o carte de gen, o să constatăm că lucrurile cam așa și stau: Kogălniceanu și Negruzzi – scriitori, tipografi și jurnaliști (am să rezum preocupările lor doar la cele care ne interesează aici); Manolachi Drăghici – boier erudit, traducător; Maria Maurer – pedagogă, directoare de pension;
Johann Carl Hințescu – librar; Constantin Bacalbașa – jurnalist, memorialist; Christ Ionnin – folclorist, editor. Și la acest Christ Ionnin vreau să mă opresc acum, pentru că din cartea lui, „Bucătăria română”, apărută în anul 1865, vreau să vă dăruiesc o rețetă, azi. Așa, ca să ne-amintim ce se mânca – și ce se gătea – cu un secol și jumătate în urmă,
Cotlete prăjite în tigaie
Pune împrenă în tigaie cotletele preparate – adică, mai pe înțeles, curățate și fasonate – cu o bucată de unt proaspăt. Lasă să se coacă încet la foc mic. Scoate costițele din tigaie și adaugă la fiecare lingură de untură rămasă în tigaie câte 5 sau 6 linguri de zeamă de carne. Aruncă înăuntru piper, verdețuri și castraveți murați, tocate toate mărunt. Lasă să fiarbă toate împreună și servește acest sos peste cotlete, adăugând puțină zeamă de lămâie pe deasupra.
Text: https://simonalazar.wordpress.com/
Foto: Pixabay
