The Economist: o nouă „perioada de tranziție” pentru Estul Europei

The Economist: o nouă „perioada de tranziție” pentru Estul Europei

Toate țările UE au suferit în ultimele luni și economiile tuturor se vor prăbuși în lunile ce vor urma. Iar dacă gripa covid19 a lovit mai puțin unele țări UE, asta nu înseamnă că aici suferința economică va fi mai redusă, dimpotrivă.

Raportat la pierderile de vieți omenești, Estul Europei a suferit mai puțin decat Vestul, iar Sudul a suferit mai mult decât Nordul. Există și diferențe uriașe între țări vecine: Spania a fost printre cele mai lovite țări din Europa, pe când Portigalia are un bilanț extrem de redus al deceselor și infectărilor cu noul coronavirus.

Și la nivel economic impactul este la fel de inegal. The Economist scrie că PIB-ul UE în primul trimestru al anului s-a redus cu 3,5% fata de trimestrul precedent. Germania, cea mai mare economie europeană a avut un PIB cu 2,2% mai mic. În trimestrul al doilea, când economiile au fost lovite din plin de izolarea la domiciliu a populației, datele vor fi mult mai proaste. Comisia Europeană estimează o contracție a PIB-ului cu 7,5% în 2020, iar Morgan Stanley are o estimare și mai pesimistă – 11% în zona euro. Economia Germaniei se va contracta în 2020 cu 8%, estimează Morgans Stanley, economia Franței se va contracta cu 11%, cea a Italiei cu 15%.

Faptul că țările central și est-europene au avut un număr mai mic de cazuri, mult mai puține decese, nu înseamnă că suferința economică va fi mai mică. Aceste țări au luat măsuri de prevenție mai dure și mai timpurii, câtă vreme, scrie The Economist, cheltuielile pentru a pe cap de locuitor în Polonia sau Ungaria sunt la un sfert din cât se cheltuiește în Austria pe cap de locuitor. Măsurile acestea au lovit însă niște economii mult mai puțin performante decât cele vestice.

Ce va urma? O perioadă ce va semăna mult cu cea a tranziției post-1989. ”Țările est-europene au gestionat eficient criza pandemiei, însă recesiunea va fi la fel de grea ca și recesiunea din tranziție”, spune Richard Grieveson, de la Institutul pentru Studii Economice Internaționale din Viena, citat de The Economist. Ce a a dus tranziția în aceste țări? O reducere cu peste 40% a producței.

Trei motive de îngrijorare

Țările est-europene sunt vulnerabile din trei motive, scrie The Economist.

1. Economiile lor sunt dependente de exporturi, iar asta le lasă la mila altor țări. PIB-ul Slovaciei se bazează în proporție de 96% pe exporturi și servicii, în Ungaria dependența este de 85%, în Bulgaria și Letonia este de 61%. The Economist uită să menționeze România, unde exporturile sunt doar 31% din PIB (în Ungaria, în 2019, exporturile aduceau 71% din PIB). Asta nu este însă deloc o veste bună, cât vreme procentele acestea explică în bună măsură dezechilibrele economice din România, deficitul comercial, starea industriei României.

2. Guvernele est-europene nu au o capacitate prea mare de a finanța pachete de relansare economică. Nu pot avea deficite bugetare mari, pentru că investitorilor le este teamă să le împrumute. Austria are o datorie raportată la PIB de trei ori mai mare decât a Bulgariei, însa datoriile Austriei au rating AA+, pe când ale Bulgariei sunt BBB. Există și investitori care nu sunt deloc speriați de acest rating și ar investi în Estul Europei, pentru că au interese geopolitice mai degrabă decât profitul imediat – ei sunt investitorii  chinezi. Însă, din aceleași rațiuni geopolitice, țările est-europene au acces interzis la împrumuturile și investițiile Chinei, mai cu seamă într-un moment în care partenerul lor strategic SUA se pregătește de cel mai mare război comercial al ultimelor decenii, cu Beijingul.

3. Multe din țările estice se bazează pe un domeniu economic dintre cele mai afectate de pandemie – turismul. În Croația, turismul aduce 25% din PIB. Este motivul pentru care se estimează că PIB-ul Croației se va reduce cu 11% in acest an.

The Economist: o nouă ”perioada de tranziție” pentru Estul Europei

Așadar, The Economist întrevede o nouă ”perioada de tranziție”, o nouă perioadă neagră pentru statele est-europene. Și, așa cum acea perioada din anii 1990-2000 a fost marcată de fondurile de preaderare, de PHARE, ISPA, SAPARD, și acum există fonduri dedicate. Sunt cele 750 de miliarde pentru refacerea economică post-pandemie propuse de UE, pornind de la planul franco-german de 500 de miliarde de euro venit din împrumuturi garantate comun de statele UE, un pas către mutualizarea datoriilor, ba chiar, spun unii analiști, către o politică fiscală europeană comună și către un Minister de Finanțe al UE, un pas către federalizare.

Dacă este să menținem paralela cu perioada de tranziție și perioada preaderării la UE, din nou nu se anunță vremuri bune pentru Europa de Est. Perioada de preaderare la UE a fost total diferită pentru aceste state față de ceea ce au experimentat alte state. La aderarea din 1973, Irlanda a beneficiat de susținere financiară majoră, căci din valul de aderare făceau parte țări cu o economie peste nivelul Comunității Europene – Marea Britanie și Danemarca. Grecia a fost singura țară care a aderat, în 1980, la o Comunitate Europeană cu membri puțini și bogați. La fel au stat lucrurile pentru Spania și Portugalia, în 1986, pentru a nu mai vorbi despre Austria, Finlanda și Suedia, în 1995. Cu totul altfel a fost cu țările din valurile din 2004 si 2007 – 12 state cu economii slabe care au trebuit să împartă bani mai puțini și cu mult mai multe condiționări. Acum, in 2020, pachetul de refacere economică post-pandemie va fi și mai puțin generos cu statele estice: UE traversează o criză și este forțată de Washington să aleaga între relația comercială cu SUA și cea cu China.

Bloomberg estimează că României îi vor reveni puțin sub 20 de miliarde din pachetul de refacere economică post-pandemie. Când ești vicepreședinte al PPE, partidul european pentru care Ludovic Orban a spus că a dat jos guvernul în România, vei spune că România va obține 33 de miliarde de euro din acest pachet UE. Asta a spus eurodeputatul Siegfried Mureșan. Suma netă este însă de circa 20 de miliarde de euro, restul fiind banii cu care România va contribui la fondul european. România ar fi al șaselea beneficiar din UE de pe urma acestor fonduri.

Ce se va întâmpla cu banii europeni?

Nu trebuie uitat că statele europene au angajamentele față de NATO, cei minimum 2% din PIB pentru Apărare. Nu trebuie uitate achizițiile de armament la care s-au angajat România, Ungaria, țările baltice, pentru a nu mai vorbi de proiectele mult mai ambițioase ale Poloniei, inclusiv 2 miliarde de dolari pentru o bază militară americană permanentă în țară. Nu trebuie uitată nici achiziția de gaze naturale lichefiate transportate peste Ocean din SUA de către Polonia și statele baltice. Nu trebuie uitat nici cum bubetul pentru 2020 al României a tăiat fonduri de la Sănătate în beneficiul instituțiilor de forță. Iar, în cazul României, va fi un an electoral, cu cheltuielile bine cunoscute pentru atragerea voturilor. După toate aceste cheltuieli vor rămâne goluri pe care fondurile UE vor trebui să le umple și abia apoi putem calcula cât va mai rămâne cu adevărat pentru relansarea economiilor central și-est-europene.

Și, la fel ca în perioada tranziției și preaderării, acești bani vor veni cu condiția aplicării unor reforme economice, cu condiția respectării normelor statului de drept și măsuri anticorupție. Nu trebuie uitat că,  în 2019, la negocierile eșuate pentru următorul buget pe șapte ani al UE (2021-2027), condiționările politice (nicăieri precizate în tratatele UE) pentru accesul la banii europeni au fost o solicitare expresă a țărilor vestice, ținta fiind regimurile din Polonia, Ungaria și chiar timida frondă a guvernului PSD din România. Și, nu în ultimul rând, să nu uitam că și ONG-iștii finanțați din bani europeni, ai ambasadelor și fundațiilor vor trebui să dovedească acum, prin mijloacele specifice bine cunoscute, mult mai multă abnegație în promovarea agendelor lor, pentru a-și menține nivelul de trai ante-pandemie.

Lupta pentru sutele de miliarde pentru relansarea economiilor UE se poate sfârși rău, cu sciziuni și mai mari între Estul și Vestul Europei, pornind de la obstinația de a impune și mai multe condiții politice pentru accesarea fondurilor UE. Se poate sfârși însă și în mod fericit. Spre exemplu, Bloomberg notează că Olanda nu ar trebui să considere că granturile oferite economiilor mai sărace vor fi bani irosiți, pentru că Olanda este al doilea exportator intra-UE și va beneficia printre primii de refacerea pieței unice. Nu trebuie sa uitam raționamentul fostului comisar UE pentru Buget, germanul Gunther Oettinger: „O mare parte din fiecare euro ce merge în Polonia se întoarce în Germania, polonezii folosesc banii pentru contracte cu industria germană, pentru a cumpăra mașini și camioane germane“. Apoi, The Economist amintește de o mare oportunitate pentru statele est-europene: potențiala retragere a unor lanțuri de producție occidentale din China, pe fondul războiului comercial China-SUA, ar putea fi urmată de relocarea lor în Europa de Est, împreună cu serviciile conexe.

sursa: cotidianul.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*